Spune-mi cum atingi, ca să îți spun cine ești

Spune-mi cum atingi, ca să îți spun cine ești

Atingerea este una dintre cele mai simple modalități de a comunica. La venirea noastră în această lume, noi intrăm mai întâi în contact cu ceilalți și comunicăm cu ei prin atingere. Și înainte să ajungem să vorbim, atingem.
Atingerea este una dintre căile elementare de comunicare. Iar dintre cele cinci simțuri, simțul atingerii este cel care ne ajută să exprimăm cel mai bine ceea ce vrem să spunem, fără a rosti nici măcar un cuvânt. Tot astfel, atunci când atingem un obiect putem să simțim legătura pe care o avem cu el. Deoarece prin intermediul atingerii putem avea un contact direct cu ceea ce experimentăm.

Atingerea si masajul

Atingerea creează o legătură între două lumi diferite, cea exterioară și cea interioară. Atingerea ne face să ne simțim conectați cu ființa iubită mai mult decât orice alt simț. Pentru că atingerea și emoția nu pot fi separate.
Există multe moduri de a atinge în timpul masajului. De la o atingere foarte delicată, la o apăsare iscusită de masaj. De la o mângâiere aproape imperceptibilă, la atingerile intense din timpul experienței masajului tantric…
Chiar dacă în mod normal masajul se realizează cu mâinile (și aceasta este foarte bine, întrucât o treime dintre cei 5 milioane de receptori senzoriali ai pielii se află la nivelul palmelor), putem să facem masaj cu orice altă parte a trupului. Aceasta nu este ceva nou și poate induce o gamă largă de trăiri. Spre exemplu, în cultura indiană, atingerea picioarelor poate exprima iubirea, în timp ce pentru eschimoși, atingerea delicată a nasurilor este similară cu sărutul.
Dacă modul în care mergem sau vorbim poate să le spună celorlalți multe despre  noi înșine, același lucru se poate spune și despre modul în care atingem sau primim atingerea. Și aceasta ne poate ajuta de asemenea să ne cunoaștem mult mai bine pe noi înșine.

Placerea sexuala si masajul

Plăcerea sexuală este o emoție primară. Dar tantra susține că dacă plăcerea sexuală este însoțită de iubire, atunci ea se transformă într-o emoție sublimă. Și ne va conduce apoi gradat la o stare de fericire și de expansiune a conștiinței.
Atingerea exprimată într-un mod tantric este atingerea care vine din inimă. Este o atingere care ne ajută să comunicăm din adâncul inimii cu persoana din fața noastră. Mângâierile tantrice implică întotdeauna sinceritate, respect, armonie și afecțiune. Ele ne ajută să comunicăm celuilalt tot ceea ce trăim în intimitatea ființei noastre. Ne ajută să ne exprimăm cele mai profunde emoții prin intermediul acestui limbaj al trupului.
În timpul masajului tantric, mângâierile trebuie să fie mereu pline de afecțiune. În acest fel, pot să apară multe fenomene uluitoare: vindecări miraculoase, treziri ale energiei Kundalini, stări copleșitoare de fericire și extaz, comunicări paranormale cu alte persoane, etc.

Tantra si energiile induse de atingeri prin masaj erotic desigur

Tantra urmărește atingerea unui echilibru perfect al energiilor. Aceasta poate să conducă ulterior la o înțelegere profundă a sensului vieții, începând cu lucrurile simple din viața de zi cu zi.
Experiența masajului tantric ne învață astfel să fim mult mai conștienți. Când atingem, suntem cu totul prezenți acolo. Când primim o atingere, suntem de asemenea prezenți cu totul acolo. Din adâncul inimii, trebuie să fim acolo. Să fim una cu palma care ne atinge, să fim una cu degetele care ne mângâie. Trebuie să lăsăm emoția interioară să treacă prin mâini către cealaltă persoană. Ea va putea atunci să spună mai mult decât ar putea să o facă o mie de cuvinte. Pentru că atingerea și emoția nu pot fi separate…

Comments are closed.